Wednesday, May 9, 2012

Campina 28 Aprilie 2012 - Intalnire de tineret


O altfel de intalnire de tineret..o intalnire de tineret in care sa aflam ce crede Dumnezeu despre noi, o intalnire de tineret in care sa putem asculta soapta Duhului Sfant indemnandu-ne pe fiecare sa ne implicam mai mult in lucrarea Lui. De asta sper ca am avut cu totii parte la Campina, sambata, 28 aprilie, la intalnirea tinerilor din judetul Prahova. Au raspuns invitatiei si ne-am strans impreuna tineri din Valenii de Munte, Drajna, Ploiesti, Bratasanca, Filipestii de Padure, Sat Minier, si bineinteles Campina. Invitatul special a fost fratele Dwight Stone care a venit impreuna cu un grup de tineri din Biserica Filadelfia din Bucuresti.

Întâlnirea de tineret a început cu un timp de laudă și închinare, după care am pătruns mai adânc în Cuvântul lui Dumnezeu, și mai ales în Ioan 14:12, 13: „Cine crede în Mine va face și el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele și mai mari decât acestea...” Părtășia care a urmat apoi în grupurile mici ne-a permis să căutăm mai adânc sensul acestor cuvinte, ajungând în același timp să ne și cunoaștem mai bine unii pe alții.

Am avut de asemenea parte si de o provocare practica - Campania Nationala de Citire a Bibliei din Comarnic, din 12 mai. Pentru cei care nu stiti, Comarnic este un oras foarte impietrit din punct de vedere spiritual.  Cu toate acestea, continuăm să lucrăm în Comarnic și ne rugăm ca Dumnezeu să cerceteze inimile oamenilor și să se folosească de noi, ca de niște instrumente, pentru ca numărul credincioșilor de aici să crească. 

Câteva impresii de la tinerii care au participat:

„În primul rând mulțumesc pentru invitație și pentru slujirea voastră, a celor care ați organizat. A fost un timp binecuvântat într-adevăr, și încurajator, dar și provocator în același timp.
Mi-a plăcut mult timpul de închinare și de părtașie. De asemenea Domnul mi-a vorbit, și m-a întărit prin mesajul fratelui Dwight.”                     
                                                                                                G. – Bucuresti


„Un foarte frumos timp petrecut în prezența lui Dumnezeu!”
                                                                                                Anonim


„Și de data asta am simțit cum Dumnezeu mă cheamă. Mereu îi aud vocea spunându-mi: "Draga Mea fiică, ai spus da la chemarea Mea, dar încă nu te-ai implicat în lucrarea Mea!" Mă simt motivată. Dumnezeu să fie cu noi și să ne binecuvinteze!
                                                                                                Anonim


„Felicitări pentru frumoasa realizare din ziua aceasta. Vă mulțumesc pentru slujirea voastră și mă rog ca Dumnezeu să vă răsplătească. A fost o provocare plăcută părtășia în grupurile mici, să-mi exprim ideile a însemnat mult pentru mine, un început de care aveam nevoie. Fiți binecuvântați!”
                                                                                                V. – Brătășanca


„Dumnezeu să vă binecuvânteze în continuare! Mă rog ca și copiii mei fizici și din grupa de adolescenți a bisericii noastre să se desfăteze în iubirea Mântuitorului, și să lucreze printre oameni. Nu rămânem decât cu ce am făcut pentru El! Mulțumim pentru tot!”
                                                                                                M. – Vălenii de Munte